O iubire imposibilă, între legendă și poveste

Avram Iancu și Johanna Farkas sunt două nume legate de soartă mai mult decât unii dintre noi sunt în stare să admită. Apărătorul românilor din Transilvania într-unul dintre cele mai tulburi momente ale vremii, Revoluția de la 1848, și extrem de tânăra Háni, căreia i-ar putea datora, de altfel, viața, au format unul dintre cele mai improbabile cupluri. Dar poate doar pentru că astăzi suntem mult mai înclinați să gândim în șabloane, decât eram cu 150 de ani în urmă. Ne-am format obiceiul în rând cu vremurile, am fost nevoiți să ne adaptăm standardelor și cutumelor, să verbalizăm corect din punct de vedere politic. 

Avram Iancu, pictură de Barbu Iscovescu, primăvara lui 1849

În funcție de firea omului, uneori de înrolarea politică, preferăm ca multor realități istorice să le dăm o aură de poveste ori una de bârfă, să vedem frumosul sau să zgândărim urâtul. Pe unii, însă, ne emoționează în continuare poveștile de iubire ieșite din tipare, pentru că acestea tind să nu țină niciodată cont de eră, de contextul social-politic și mai ales de obsesiile și preocupările unei lumi întregi. 

Iar iubirea dintre Avram Iancu, conducătorul moților în Revoluția de la 1848, și Johanna Farkas, o adolescentă unguroaică, este exact o astfel de poveste de-a dreptul incredibilă. Mai ales dacă dăm crezare legendei conform căreia ea i-a salvat viaţa Crăișorului în 1849!

Dincolo de orice poveste, stau realitățile istorice ale timpului. Iar contextul de la acea vreme ne spune ca e absolut imposibil ca acest lucru să se fi chiar întâmplat!

Avram Iancu, avocat transilvănean și revoluționar român pașoptist, a jucat un rol important în Revoluția de la 1848 din Transilvania. A fost conducătorul de fapt al Țării Moților în anul 1849, comandând armata românilor transilvăneni, în alianță cu armata austriacă, împotriva trupelor revoluționare ungare aflate sub conducerea lui Lajos Kossuth.

O persoană importantă în viaţa sa, se pare că a fost Johanna Farkas, Háni, o tânară din Abrud, despre care o mărturie orală consemnată spune că i-a salvat viața, în mai 1849. 

Johanna Farkas, născută dintr- un tată unitarian şi o mamă romano-catolică, a fost tânara cu care Iancu, se pare, a avut cea mai îndelungată relaţie. Era cu 10 ani mai mică decât el, la o vârstă la care te impresionează puternic faima și mai ales carisma oamenilor. Iar despre Iancu nu se poate spune că i-ar fi lipsit ceva din toate acestea. De altfel, Johannei ar putea să îi datoreze chiar viața, pentru că se spune că este cea care l-a înștiințat de sosirea trupelor revoluţionare maghiare şi astfel Iancu a putut pleca la timp din fața pericolului. Háni nu doar că l-a rugat să plece pentru a-și salva viața, ci l-a și condus prin grădina din spatele casei, spune povestea. Atfel, Iancu a reușit să părăsească Abrudul în ultima clipă și s-a îndreptat spre Câmpeni, unde a organizat contraofensiva împotriva lui Hatvani. 

Chiar dacă, în fapt, Háni ar fi putut să-l prevină, deoarece tatăl ei, preot şi avocat în Abrud, putea să afle de sosirea forţelor revoluţionare maghiare în zonă şi să îi spună și fiicei sale, această poveste nu este confirmată științific. Sunt voci care spun că, de fapt, o servitoare l-ar fi avertizat pe Iancu de iminentul pericol. 

Oricum ar fi stat lucrurile, iubirea dintre Avram Iancu și Johanna Farkas în timpul revoluţiei ne oferă o lecţie interesantă. Între ideologie, strategiile politice și contextul extrem de volatil al epocii, iubirea reușește cumva să își croiască loc. Sau poate exact în pofida acestora, ea trebuie să își găsească loc. Altfel, viața însăși nu ar mai avea sens!

https://forum.softpedia.com/topic/1088370-revoluthie-sau-contrarevoluthie-romaneasca-in-transilvania-in-1848-1849/

https://ro.wikipedia.org/wiki/Avram_Iancu

Reportaje